Friday, June 26, 2015

Gânduri... de vineri

E vineri seara și ar trebui să fiu bucuroasă că a venit weekend-ul mult așteptat... Dar am un sentiment ciudat, ceva între tristețe, indiferență și nemulțumire. Parcă viața mea nu mai are nici un sens, mă întreb dacă mai am pentru ce trăi!

Nici nu pot exprima prea bine ce-mi trece prin cap și ce am în suflet - poate dacă aș putea, mi-ar fi mai ușor să mă înțeleg pe mine însămi. Și nu e nimeni cu care să pot vorbi, de fapt nici nu știu dacă vreau să-mi deschid sufletul față de cineva. Familia mi-e departe, împrăștiată prin multe locuri, prieteni am, dar m-am cam înstrăinat de ei - și nu pentru că m-ar fi nemulțumit ei cu ceva. Nu, ci mai mult pentru că sunt eu nemulțumită și dezamăgită de mine.

Până și Dumnezeu mi se pare atât de departe... oare și El e dezamăgit de mine? Sau poate e mai aproape de mine decât cred eu, pentru că El e alături de toți oamenii cu inima zdrobită. Aș vrea ca dragostea Lui, care întrece orice înțelegere umană, să-mi încălzească sufletul înghețat și să-mi dea o nouă viziune, proaspătă și optimistă, asupra vieții!

4 comments:

  1. sunt firesti aceste stari. atata doar sa nu devina permanente. ele (starile acestea confuze) ne dau varietatea de care avem nevoie pt a trai.

    ReplyDelete
  2. Ca sa nu ne pierdem mintile, trebuie sa ne gasim tot felul de ocupatii...

    ReplyDelete