Anul acesta e foarte bogat în nunți la Biserica mea. Le-am și pierdut șirul deja... Am două invitații de onorat, prima peste două zile și a doua în octombrie. Vă dați seama ce preocupată sunt; cu ce să mă îmbrac, cum să mă aranjez, ce să cânt în Biserică - ultima parte e cea mai simplă, că am adunat deja o colecție de cântece de nuntă.
Și cu ocazia asta m-a prins și pe mine romantismul (nu mi se întâmplă foarte des) și mi-am adus minte ce am scris într-o agendă, acum câteva luni:
Cum aștept primăvara să învieze și să se înveselească natura, după gerul iernii...
Cum aștept să vină dimineața după o noapte grea...
Cum aștept să răsară soarele din dosul norilor de ploaie...
Cum aștept o ploaie de vară în mijlocul arșiței ca de cuptor...
Cum aștept o veste de la un suflet drag pe care nu l-am mai întâlnit de mult timp...
Cum aștept ca Dumnezeu să îmi asculte rugăciunile și să îmi dăruiască vindecare...
...Așa te aștept pe tine, cel cu care vreau să-mi petrec tot restul vieții mele.
Foarte frumos!
ReplyDeleteMulțumesc, Symona!
DeleteIti doresc ca toate visele si sperantele sa se indeplineasca!
ReplyDeleteTare mi-as dori sa te aud cantand! :)) (sa sti ca nu fac o gluma proasta, chiar as vrea sa te aud cum canti)
ps. nu stiu daca e frumos ce fac, dar nu ma pot abtine :) la ce biserica vei canta? (nu ma supar daca nu-mi raspunzi!)
Weekend minunat sa ai!
hugs & kisses
ઇઉ Ell@
Mulțumesc, Ella!
DeleteVoi cânta la Biserica Penticostală Emanuel din Sibiu, are site oficial (http://www.bisericaemanuelsibiu.ro/) și transmite în direct pe Internet. :)
Nunta va fi în 30 august de la ora 10 - poate mă identifici pe acolo, nu mă supăr. :))
Un unchi de-al meu a fost pastor la biserica baptista din Sibiu, Vorbesc de ani in urma nu de acum. Am simtit eu ca sunt un pic pe taram cunoscut.... :)) Nu sunt sigura ca am sa te "recunosc" :))) dar de uitata am sa ma uit sigur!
Deletehugs & kisses
ઇઉ Ell@
Am fost la nunta! :)))
Deletehttp://workpraylove.blogspot.nl/2015/08/am-fost-la-nunta.html
hugs & kisses
ઇઉ Ell@
Ce mă bucur! :)
DeleteE foarte frumos ceea ce ai scris sa dea Domnul ca toate visele tale sa se indeplineasca.
ReplyDeleteMulțumesc mult, Ella!
DeleteMulțumesc mult pentru aceste cuvinte frumoase, Luiza!
ReplyDeleteFrumos! Îți doresc să vină curând pentru tot restul vieții și împreună să vă simțiți împliniți, compleți!
ReplyDeleteMulțumesc mult!
Delete