Astăzi, în timp ce povesteam pe chat cu o prietenă, așa pe nepusă masă, m-a anunțat că are o veste proastă pentru mine... și m-a lăsat vreo două minute să fierb în suc propriu până mi-a spus despre ce e vorba. Mi-au și trecut prin cap două scenarii negative și mă pregăteam sufletește să aud vestea cea proastă. :))
Și până la urmă mi-a zis fata că, dacă nu reușesc să dorm suficient cât trăiesc pe pământ (știa ea că mai am probleme cu somnul), atunci când voi ajunge în cer, la Dumnezeu, nu voi mai avea nicio șansă să dorm, pentru că acolo în veci nu va mai fi noapte! Păi asta nu e deloc o veste proastă, dimpotrivă, pentru mine e cea mai bună veste - pentru că în cer nu voi mai avea nevoie de somn. :) Voi avea un corp nou, care va trăi veșnic, fără mâncare și fără somn. Nu voi mai avea parte de dimineți grele în care abia mă urnesc să fac ce am de făcut, pentru că nu m-am odihnit destul. Nu voi mai face în gând inventarul trecutului, al prezentului și al viitorului până să reușesc să adorm. Voi fi mereu în formă fără să am nevoie de odihnă! :D
Și de ce să mai pierd timpul cu odihna, când vor fi atâtea de făcut? Îl voi vedea pe Dumnezeu față în față, mă voi întâlni cu cei care au plecat prea devreme dintre noi, voi admira minunățiile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru copiii Lui, voi cânta cu îngerii și Îl voi lăuda pe Dumnezeu! Asta e ceea ce-mi închipui eu că voi face în cer, dar cine știe cum va fi în realitate? ”Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9)
Big like pt articol! Cu umor ai vbt despre ceva asa serios :)
ReplyDeletePăi fac și eu haz de necaz... în așteptarea viitorului mai luminos. :))
DeleteDomnul sa te binecuvinteze :D
ReplyDeleteAmin! Și pe tine. :)
DeleteMulțumesc pentru încurajare, Luiza! :)
ReplyDeleteCata nevoie de odihna am si eu!
ReplyDeleteTe cred! Dar lasă că crește ea pitica. :)
Delete