Nu înțeleg de ce societatea de astăzi se așteaptă de la fete să acționeze împotriva naturii lor și să recurgă la toate ”armele din dotare” pentru a atrage atenția băieților, și de ce nu, chiar pentru a-i ”vâna”. Ce mare lucru e să facă o fată primul pas într-o relație, că doar nu mai trăim în Evul Mediu, când bărbatul era stăpânul suprem și femeia era datoare să se supună...? N-ați auzit de emanciparea femeii, suntem egale cu bărbații, ce mai...?
Ce minciuni! Nu am fost și nu vom fi niciodată egale cu bărbații. Prin aceasta nu vreau să spun că suntem cumva inferioare, nu... doar că fiecare are rolul lui bine stabilit de Dumnezeu. O femeie nu va dispune niciodată de forța, de sângele rece și de calitățile de lider ale unui bărbat, dar nici un bărbat nu va putea avea vreodată gingășia și sensibilitatea unei femei sau inima unei mame. De ce să ne furăm căciula unul altuia? De ce să nu fie băiatul acel cavaler care vine cu întrebarea, iar fata acea domniță care are răspunsul, când vine vorba de o relație? De ce să ne inversăm rolurile?
Și dacă o fată totuși își ia inima în dinți și face primul pas în vederea unei relații, nu va fi nevoită după aceea să conducă mai departe întreaga relație? Oare băiatul ”cucerit” își va veni în fire pe parcurs și va prelua frâiele? Nu cred! Și nu știu dacă fetei îi va plăcea această situație, sau dacă îl va putea respecta pe băiat. Eu una știu sigur că nu aș putea fi mulțumită cu o asemenea relație, și că respectul meu va scădea considerabil pentru un băiat care s-a lăsat ”dus cu zăhărelul”.
Da, știu, mi s-a mai spus că am idei învechite, dar eu zic că unele lucruri, așezate de la început de Dumnezeu, nu s-au schimbat de-a lungul secolelor. Întotdeauna în sufletul unui băiat va exista dorința de a cuceri și de a conduce, iar inima unei fete va tânji după un erou care să o iubească și să o protejeze. Dacă nu e așa, vă rog frumos, dați-mi voie să mă întorc în timp, pe vremea străbunicilor mei, sau să mă strecor printre pesonajele unei povești cu prințese și cavaleri, că mă simt nelalocul meu în această lume modernă! Mă retrag să ascult din nou melodia care a dat naștere acestor gânduri. :)
Si de ce sa fim egale? De ce sa renuntam la natura noastra?!
ReplyDeleteAsta mă întreb și eu...
DeleteBine zis, Flavi !! Keep going :D
ReplyDeleteThanks, I will! :)
DeleteWell stiu multe fete care au facut primul pas si i-au atras atentia baiatului in toate modurile, fiind extra draguta cu prietenii lui dar mai ales cu familia lui, fiind pt el un soi de "sare in bucate", adaugand un pic de extra in toate domeniile.
ReplyDeleteFara ca el sa stie exact,ea era peste tot, acea "american sweetheart".
Ca il dorea pe el neaparat sau ca dorea sa isi indeplineasca cel mai cel vis al copilariei, tactica ei a reusit.
E drept ca nu bag acu mana in foc pt dragostea sau respectul dintre ei.
Insa am si un alt exemplu in care ea, mai intepata din fire,a pus piciorul in prag si l-a cerut pe el de sot. Au doi copii, casatorie de 20si de ani, si sunt mai nebuni ca noi in romantism
Ideea e ca nu cred ca poti sa mergi un extreme,sigur e o cale de mijoc ;)
Mda, stiu ca sunt fete care nu tin cont de acest principiu si baieti pe care nu-i deranjeaza sa fie "curtati". Dar eu una stiu ca n-as fi fericita daca as actiona impotriva convingerilor mele, si in acelasi timp imi doresc un sot destul de curajos ca sa faca el primul pas. :)
DeleteCrede-ma ca si eu m-am mai bagat singura in seama, ca sa zic asa, cand eram prea nerabdatoare sau mi se parea ca baiatul are nevoie de putin ajutor. Si dupa aceea mi-a parut rau ca n-am stat la locul meu... E drept ca nu mi-au reusit "actiunile" :)) Dar si daca imi mergea, nu cred ca as fi fost peste masura de incantata de cucerire si l-as fi lasat eu balta mai tarziu pe respectivul. Ca asa sunt eu construita. :))
Go for it then! :)
DeleteAșa-i, Luiza, dacă ascultăm de Dumnezeu vom fi cu adevărat fericiți, iar dacă decidem să mergem pe propriile căi, vom suporta consecințele.
ReplyDelete