Draga de ea m-a convins să o însoțesc pe meleagurile clujene, de două ori în această lună: prima dată de 1 mai, la o conferință de tineret, iar a doua oară va fi weekend-ul acesta, tot la o conferință, la care ne va încânta urechile un cor de tineri din toată țara. Aici aș fi putut fi implicată direct, având în vedere faptul că Dumnezeu m-a înzestrat cu talent muzical și cânt de mai mulți ani în corul Bisericii... Dar am renunțat la idee, la gândul că voi fi prea obosită după multe repetiții și deplasări. În ultimul timp evit multe activități care m-ar putea obosi prea tare... parcă am îmbătrânit! Dar cum ziceam, am pe cineva lângă mine care se străduiește să mă mai scoată din ale mele.
Așa că sâmbătă și duminică vom vedea din nou Clujul... îmi place mult să vizitez acest oraș, dar nu știu cum ar fi să locuiesc acolo. Mi se pare puțin cam mare și aglomerat față de orașul în care m-am născut și am trăit toată scurta mea viață. Mă bucur de pe acum, la gândul că voi avea ocazia să ascult ceva muzică bună și, de ce nu, să cânt și eu, la locul meu, alături de cei de pe scenă! Ce-ar fi oare viața noastră fără culoarea dată de muzică?
Ma bucur sa te intalnesc pe acest blog. La Cluj va canta si o buna prietena a mea, asa ca sigur va fi un moment de bucurie pentru toti cei de acolo.
ReplyDeleteCred ca muzica este ceva fara de care sufletul nu s-ar putea simti in largl lui. De aceea Dumnezeu stia ca avem nevoie de ea.
Bine te-am găsit, Symona! Într-adevăr, a fost o bucurie să îi ascult pe cei ce au cântat. Aș fi vrut să cânt și eu cu ei, dar nu cunoșteam piesele. Doar la final au repetat una și atunci m-am putut alătura și eu lor.
DeleteCe bine că Dumnezeu ne-a dăruit muzica! :)